Dansul unei partituri
Cum se uneau în fraze, ca-ntr-un templu
Cuvinte, partituri se divizau...
Curgea vioara, transcendent, prin umbre,
Și sprijin, doar arcușul îl aveam...
Se-mpotmoleau, în litere albastre
Aripi... Pluteau pe cerul limitat
Neconbâvenționale semne... Și sihastre,
Se risipeau... Cu mirt încununat,
Un înger triat îngenunchea pe treapta
De ceară... Și la ceruri se ruga:
"Mai lasă, Doamne, neschimbat pământul
Căci omul din greșeli va învăța!"
Și s-a oprit și vântul și suspinul...
Vuia precum un clopot lumea toată
Și s-a-ntrunit aceeași, partitura-
Abstractă, pură și nevinovată.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre vioară
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre limite
- poezii despre greșeli
- poezii despre dans
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.