Femeie, tu, Marie!
Nu-mi este greu să spun că-mi ești icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferința vieții suferind!
De dincolo de viață ori de moarte
Același lucru încă ți-l mai spun,
Că ai venit aici de-așa departe,
Să readuci speranța din surghiun!
Când ploile mă bat presimt furtună,
Și dacă-i vânt m-aștept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!
Oricare gând în șoapte îți răzbate
În pumnul meu, căuș, am să te prind
Și-am să-ți arăt ce vorbe-adevărate
Ți-am spus mai totdeauna, negândind!
Și ție mă închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia că stă să moară,
Dacă te știu plângând în locul meu.
Eu orișicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau să ispășești păcate,
Tu ești fecioara mea cu gând curat.
Nu-mi este greu să spun că-mi ești icoană,
Și nume-ți dau din tot ce e mai sfânt,
Ești semn al vieții fără de prihană
Și ultimul meu gând de pe Pământ.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre vânt
- poezii despre virginitate
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre sfinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.