Acuzată de...
am devenit arămie în acest prezent rănit
de forma trupului tău ce se dezbracă în imaginație
buzele pictează amfora cu chip de pasăre
arderea noastră sălbatică sună atât de aspru
la mijloc de timp sprijinit pe verde gălbui
toamna se abandonează la fereastra cu gratii zig-zag
cu o ultimă suflare îți lipește sărutul pe sânii de aramă
supărată că nu mai știu să mă joc mă prinde
dincolo de sâmburii amari în realizarea
unui foarte discret umor și a unei fine ironii
rezemată de pervazul ferestrei mestec iluzii
înăsprită de nerostire viața se schimbă singură
am uitat să fug rămân întunericul fără cuvinte
acuzată de culorile ploii de toamnă
în concertul din mi minor de Chopin
cântat de un pian și orchestră
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre întuneric
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre umor
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.