Deasupra apelor

M-am îndrăgostit de chipul pe care-l pictasem
de apa pe care-o înotasem
într-o zi în care ar fi trebuit să se întâmple
cu totul altceva
pentru că tu îţi aruncai ochii după vrăbii
în loc de pietre verzi, lasou de ierburi
în timpul ăsta eu pictam în taină, din mers
aruncând şiraguri de frunze sub paşii tăi, în mormintele păsărilor
înotătorul nu cunoaşte focul, îmi spuneai
suflând în puful strivit al vrăbiilor din drum
nicio schingiure nu ispăşeşte acest dor
toţi oamenii împrumută născându-se
chipuri deja pictate de alţii
fluierul merge înaintea muzicii sale
din mine va rămâne o piatră amară
împuşcată de ţipătul unei păsări
pe care nimeni n-a smuls-o din aer
şi nu se ştie dacă a trăit.
Ai bătut lanţul frunzelor cu piciorul
şi ai plecat prin ele ca pe apă
lăsând în urmă solzii tăi reci de înotător.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Votează! | Copiază!