Cerul

Se-aude un huruit, de după nori,
'n sincope, tot mai tare, apoi pierdut,
iţind în gând buchetele de flori
la revederi, îmbrăţişaţi în cald sărut.

Răsar, pe pata de albastru clar,
două petuncule în franjur, patru,
ce împing o cruciuliţă, de-argintiu perlar,
să-nţepe piept, de boltă în amfiteatru...

... la privitori, sub aura-n cupolă
ce-şi sprijină arcade-n orizont...
e ochi, purtând-o cerc; o banderolă
ce-opreşte prăvălirea, gravitândă-n ront.

Apasă, pasărea de alumină, imperceptibil,
se amestecând cu penele-n încânturi
şi văzduh nu-i mai greu, sensibil;
poate-i purtat, pe-alt orizont, de vânturi?!

Şi navighează visu', în plină zi,
spre farul orbitor, un gel de soare,
ce-n noapte luna argintu-l va luci,
din astrul spart, pe taler... stele căzătoare.

Din multe miliarde bolţi, cu orizonturi
de-atâţi de-ai mei, toţi cu al lor emisfer,
e-o spumă fină-n irisuri, în deconturi
de vise, strânse-n vânăt, alb, albastru cer...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!