Era o după-amiază frumoasă de toamnă târzie; o zi dintre acelea în care nu-ţi vine să faci nimic, ci doar să stai tolănit într-un fotoliu din cele mai comode cu putinţă, să priveşti până departe în zare, peste pădurile ce-şi schimbă culorile în frunze, de la o zi la alta, de la o oră la alta, să asculţi freamătul liniştitor al aerului încărcat de adierile dirijate ale vântului dinspre nord, plin de parfumuri boreale; în sfârşit, să încerci să te sustragi măcar o clipă agitaţiei diurne, să-ţi relaxezi nervii, muşchii; era o zi rară, de poezie şi de visare...

Constantin Cubleşan în Paradoxala întoarcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!