Ceilalţi plecaseră, cu toţii, spre casele lor, dânsul... Directorul se mulţumea cu cămăruţa cea "secretă", alăturată cabinetului său, mai ales că ştia că Lucian dormise deseori acolo. În minte-i năpădiră amintiri, toate legate de simpaticul băiat, plin de energie, de viaţă, un băiat, negreşit, tare bun, cu un suflet de aur. Bineînţeles şi ceilalţi şase tineri îi erau tare dragi, dar nici unul atât de mult ca el, Lucian, fiul său. În cămăruţa mică, goală, întunecată, îl întâmpină doar... întunericul, până-n momentul în care dânsul aprinse lumina. Cum să reuşească să adoarmă în noaptea aceea? S-ar fi dus până pe spaţioport, pe rachetodrom, dar rampa de lansare era goală. Nici urmă de "Pacifis"; la ora aceea, nava albastră era departe, foarte departe, călătorind printre aştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!