Fața blândă, brăzdată de riduri fine, păstrează un zâmbet aflat acolo, în colțul gurii, parcă dintotdeauna. Bătrânica stă pe o bancă de fier rece și ruginit, bancă obosită ca și ea, și-și înalță din când în când privirile spre cerul toamnei încărcat de nori cenușii. Vântul adie și o frunză se strecoară printre ramuri, căzând alene pe pământul umed. Deodată, în ochii ei încă luminoși și poznași își face loc o lacrimă ce coboară încet peste obrazul pste care au trecut deja, oh, Doamne, optzeci de toamne. Lacrima e îmbrățișată și ea de pământul pe care a căzut frunza ruginie și acolo devine oglindă... Și ca în multe alte dăți, memoria ei afectivă aduce în oglinda de lacrimă clipe și chipuri ce nu pot fi uitate, readuce viața, viața așa cum a fost ea...
Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre toamnă
- citate despre frunze
- citate despre zâmbet
- citate despre vânt
- citate despre viață
- citate despre uitare
- citate despre trecut
- citate despre ochi
- citate despre nori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.