Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Votează! | Copiază!