Privind în oglindă chipul rigid al "Neîndurătorului", Lucian îi zâmbi amabil şi fără a-şi neglija calitatea de şofer, îi oferi acestuia autografele solicitate; la fel procedă şi blonda, deşi inima ei se făcuse cât un puricel, de teamă, deşi nu ştia nici ea de ce-i era teamă, sau de cine. Aceia erau protectorii ei?! Geo Drăguşin – Tăcutu' şi Marius Stâncă, zis Uriaşu'?! Vai de ea! Pe lângă ea, cei doi chiar păreau nişte stânci uriaşe, pe deasupra şi tăcute... Cum să meargă peste tot cu gorilele acelea după ea, în spatele ei, ţinându-se la tot pasul după ea, să n-o piardă din atenţie? I se părea o aberaţie! Tăcutu' şi Uriaşu'; iar ea – cum îi spusese geograful cel înalt? Domnişoara Piticanie, Piticot sau Pigmela... Ce trio interesant! Dacă ar fi fost cu adevărat nişte gorile, adică primate, n-ar fi deranjat-o deloc compania lor, doar era biolog, însă aşa...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!