Aşa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezenţa, Lucian simţi cum Lia îl cuprindea uşor cu braţele, pe după gât şi pe neşteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă ştia că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemişcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simţit?! Nici gând de aşa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în braţe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu braţul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca să acţioneze în vreun fel; se simţea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se uşor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!