Copii nu-și mai vor părinții
fețe crispate, deșertice dungi bătătorite
poartă umeri printre pomi uscați
în suflete
o mână prinde marginea lumii, caută vieții
sprijin
din iubirea plecată a mai rămas doar un număr
nu striga munților, versuri fără cântec
păsările nopții, hulpave, sorb inimi vânate
în ceasuri de noapte
în lăcașul fără liniște, bat bolovanii pământul facerii
ei scot țipete ciudate
amintirile tale și-au bătut pașii până la mine
un cer fără aer ne sufocă gândurile lașe
lumini ciudate se sparg în idei sterile, nefecundate
nu trăim în normalul realității
un stârc își cară în spate povara existenței
pe o câmpie fără iarbă
un miez de noapte rătăcește, între ore, singuratic
nu știe unde să se oprească
unii duc capătul sfârșitului, drept victorie
la bariera din gara fără peron nu mai opresc trenuri
aștept semnalul întoarcerii timpului înapoi
copii nu-și mai vor părinții
poezie de Viorel Muha (iulie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre gări
- poezii despre vânătoare
- poezii despre victorie
- poezii despre versuri
- poezii despre trenuri
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.