Înşelăciune

Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăţi pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Şi niciodată taţi şi mame n-ar naşte invers, din copii.

Sau ne autoînşelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste şi harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.

Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfinţite că sunt sfânte
Şi apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!

E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minţi surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remuşcări se îmbolnăvind şi fără ban.

E dragostea clamată des în linguşiri încântătoare
Spusă la spin, din interes, c-ar fi o roză înfloritoare,
Sau violând sentiment pur pus dar în palmele întinse...
Şi l-aruncând cum avatar de poze false, "self" pretinse.

Urâtul searbăd viitor spus în cuvinte meşterite
De hâd ce n-are niciun scrupul de-alte hoţii la fel, leite,
Şi rău făcut nu-i e morală când singur ţel e să conducă
Ca el şi-ai lui să-şi facă plinul... chiar lumea toată de-o să ducă.

Nici în religie nu-i sigur că biblici îi sunt slujitorii
Când raiu-l vând pe nevăzute şi vina singură o au norii,
Iar cartea multă adevărată nu mai e semn de înţelepciune
De isteţimea n-ai furat-o cu diplome de înşelăciune!

Se pare azi că-n general e cea mai scumpă slăbiciune!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!