* * *
Gâște, zburând prin întuneric,
Încotro vă îndreptați?
Luați-mă cu voi.
Aș dori să urc pe cel mai înalt munte
Chiar acum
Să ating stânca nopții
Cu mâinile-mi arzânde.
Cu părul fluturând în vânt
Cu ochii-nchiși, oftând
Aș vrea să simt sub tălpi
Răsuflarea tremurândă a florilor
Care visează în abisul tăcerii.
Și ridicându-mă ușor,
Ușor, spre înalturi
Aș dori să ating
Punctul stelar.
poezie de Luvsandorj Ulziitugs
Adăugat de Marinela Barabula
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Luvsandorj Ulziitugs. [Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre superlative
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre păr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.