La balul de anotimpuri

Îngemănau aracii tineri, cu umbra lor spre polul aspru
Încremenită lângă foale topea-n derută o planetă
Cu poala lungă şi uscată cum şade negrul pe sihastru;
Pădurea bântuia prin lume cu poza iernii pe copertă.

- Numiţii aştri din fantasme cu petice-potlog la şale
- Se aranjau după-ncălzire dungându-şi perii rari în coade -
Într-o epavă aurită cânta fanfara Sparta-n Mare
Iar eu te-aştept pe-o semilună, ce azi din drepturi îşi decade!

Mirau scripcarii după cele ce rochia prea jos şi-o lasă
Nu după plac ci după portul prea constructiv sau prea zălţat;
Tu treci vrăjită de-o culoare nedovedită de frumoasă
Şi eu am huzur* de mândrie când toate locul ţi-au cedat

Şi-ncep din trupuri acordate şi-ncep din talii a vibra
Sonetele încătuşate în lanţuri, coduri de ecou -
Adunătura era trează doar - numai cocul tău visa
La cel şezut pe-o semilună şi pofta lui; tu în tangou:

- Ca liberă cum scutur norii, troiene spice-n josul-jos
- Aşa să zburde şi-ale tale şuviţe spre rebeliuni
Frumoasă tu spre goliciune la fel de gol şi el frumos,
Spre alte albii troienite dansa-vom
pline pasiuni...

- Ca după ceasuri făr' de sticle a mai le cere limbi corecte
- Tu te descoperi lângă mine încercuită de-al meu braţ
Şi-ii prea domoale sau falsează, de-atâtea ori s-o mai repete
Această piesă ne amuză iar tu-mi eşti muza din nesaţ!

-

În şirul ce aracii tineri păstrau formaţia la sol,
Te-ngemănai a mea iubire topind în noi ca o sudură
- I-am dat tutun şi sticla toată birjarului să dea ocol
Tu mie-mi dai eşarfa moale şi ce-i mai moale ca-ta gură?!

Pe dedesubt de bolte-n negru, noi legănam la felinar
Rădvanul mijlocea spre casă cu oiştea rupând din cer
- Frumoasa mea era prea trează şi fericită după bal...
... Şi mă privea ca o copilă ce mult iubea un ofiţer;

Acum pe pârtia din sate glisăm spre-oraş cu-asfalt de zimţi
Te tot sărut şi nu mă satur; birjarul strada-mi ocoli*
Tu cuibărită-n catifele eşti fericită şi o simţi
Că nu suntem deloc de vină, ci nu putem făr' ne-a-iubi

Te ţin la umăr ca de mijloc cu felul meu de-a şti, umbla
Pe strada unde noi o dată ne-am tot mirat cum de n-o ştim
Erau castanii mari la frunză, tu mică cât o turturea
Eu te iubeam "La Balul Verii" - încă de-atunci... noi ne iubim!

poezie de Elvis Constantin Marangoci (2012)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!