Maria

Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!
Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună,
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.
Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă,
Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.
Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău cuvânt de foc
În sufletele lor sărace.
Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!
Bărbaţii sfinţi, pe drumul lung,
Cuvântul l-au purtat în lume,
În numele acelui prunc
Pe care l-ai născut anume.
Şi adevăr au răspândit
Tu sfântă mamă între mame.
Sub gard mâhnită ai murit
De chin sfârşită şi de foame.
Amin!
............................
Călăii faţa ţi-o scuipară
Preabuno, şi te ruşinară.
Cu aurul cuprins de pară
Te-ai re-nnoit în oameni iară,
În suflete de robi, curate,
Sărace şi îndurerate!

poezie clasică de Taras Şevcenko
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!