Cuvintele
Cuvintele sunt grunjii de culori,
Reflexe din jăratecul latent,
Esențe vii, nescuturate flori
Și semne unui sens incandescent.
Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
Ca într-o stemă, șesuri, râuri, munți.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punți.
Și se-ncheagă-un tânăr univers
Și singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal și undă în care mă cuprind.
Sau mă aleg cu aburul suflat
În diminețile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munții cu stelele și codrii patriei.
poezie clasică de Emil Giurgiuca din Poemele verii (1964)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre munți
- poezii despre cuvinte
- poezii despre versuri
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stemă
- poezii despre stele
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.