Natura

Mă-nchin la frumuseţea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătraţi, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.

Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără şefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Şi albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...

Dulceaţa-i din salivele d-infime gâze
Şi far din licurici e, se arzând de amor
Şi chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.

Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare şi nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoşi sau pinii,
Nu-s ţambre şlefuite... Alb, e-omăt pe culme.

Şi oceanele-s prea mari, nici blânde, line,
Cum nici pe cer nu-s nori tăiaţi în forme fixe.
Până şi sori şi lună-s pierderi în eclipse...
E-apoteoza-n haos... şi nici nu intervine.

Cum oare din pământ face bujori şi roze,
Dar şi ciulini, otrăvuri, din mucegaiuri leacuri...
Şi-o venerăm oricum, defectele-i sunt fleacuri;
Cutremure, tsunami, sunt doar... metamofoze.

Şi munţii-s reci, hidoşi, de roca gri şi sumbră;
Nu-s piramide-n colţuri şi laturi-s inegale.
Nici păsări nu-şi respectă mereu, la fel, escale
Şi până şi imagini avem mereu, cu umbră.

E peste-nchipuire; şi crima-i preaslăvită
În ierarhia morţii, iar viaţa şi-o croieşte
Neînţelegând selecţii; slabii nu-şi ocroteşte!
Benevolat noi vrem, să-i învăţăm, ispită?!

De ce-i slăvim mereu perfida-i armonie,
Când totul se consumă; unul pe altu-n rând
Şi ne creăm tipare, 'n artificial crezând...
Vrem s-o învăţăm; supremul, cum trebuie să fie?!?

Şi-atunci s-o copiem mărunt şi-n anvegură,
În clone de talent, culori "neîntâlnite"...!?
Ori muzică-i suntem şi cărţile ispite?!
Cu drept ne invocăm top-ego de natură?!?

Aşa cum e, cum sunt, mi-e dor de EA mereu;
Zvârlit, un cromozom cu genele-ntr-un Y,
Ales să pic român, nu spaniol, nici grec...
Călătorind hai-hui, pe neştiut traseu...

L-aşa sublim colos ce viaţa-mi dă, îmi fură,
Sunt un melanj pierdut de calităţi-defecte,
Un handicap de rând... Printre pieiri perfecte
Sunt tot un imperfect... Căci sunt şi eu, natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!