Kasida

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolţii oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăieşte de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, duşmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa şi spinii.

Cu ochii tăi albaştri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

Mi-e dor de gura ta cum doresc sfinţii Kevser-ul
Tu dă-i treazului apă, beţivului cerul.

Apa curge mereu spre a iubitei grădină
Iar s-a îndrăgostit de mersul ei în lumină.

Trebuie să-i ţin calea să mă prefac în pământ
Fiindcă duşman apei aceleia sunt.

Prieteni! De voi muri cu dorul să-i sărut mâna
Eu voi fi un ulcior din care va bea grădina.

Trestia refuză cântul, privighetorile
Apa, să îngenuncheze şi să-i sărute picioarele.

Buza de trandafir ca să-i dea culoare soarbe
Sângele privighetorii, de la moarte s-o scape.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!