Drumul spre steaua mea
Rădăcinile mă țin legată
N-am puterea să mă smulg și-aș vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?
Aduceți un val să-mi surpe malul,
În derivă tot plutesc și-aș vrea
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?
Aduceți-mi o secure lată
Să ciopliți din mine toți aș vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?
Aduceți-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aș vrea,
Că de-un veac tot ard deși sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?
Aduceți-mi un potop de stele
Veșnicia s-o împart aș vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?
poezie de Luiza-Adriana Grama din Drumul spre steaua mea
Adăugat de Cristian Tanase
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre devenire
- poezii despre cruce
1 Cristian Tanase [din public] a spus pe 21 martie 2012: |
| Se stie ca sunt poeți pe care, dacă îi atingi cu o floare, cad în sine, ca un drept-credincios într-o catedrală, recules profund în fața nepătrunsei divinități și copleșit de propria lui nimicnicie. Ei nu au tăria de a se apăra, se curbează întru limitele ființei și își devoră încet, dar sigur, carnea din care-i este întemeiată iluzia trupului!..daca vreti, un fel de ..de Isus recrucificat, negându-și parabolele și menirea divină.Am descoperit din intamplare o astfel de''rara avis'', o poeta care demonstrat, pe parcursul fulgurantei ei prezențe in peisajul liri contemporan, că posedă o profundă intuiție a magiei verbului, și o mare abilitate de manevră a virtuților lui ascunse.Intamplarea a facut ca tocmai aceasta sa fie prima sa creatie ce am avut placerea sa o citesc si inca de atunci m-am gândit să fac o amănunțită analiză a ceea ce, Luiza-Adriana Grama este, de fapt : un talent de excepție, aflat, deocamdată, la începuturile existenței ei lirice, care, chiar prin inerentele ezitări ale acestui început, lasă să se întrevadă montura de rară distincție a cuvintelor, pe care datul ei natural o meșteșugește, după secrete mlădieri de suflet! Poate ca sunt subiectiv, dar eu consider ''Drumul spre steaua mea''a fi o reușită de excepție, nu numai pentru propria ei producție lirică, dar și, într-un plan mai extins, la elevație de creator de nivel! Îmi voi nota această poezie și o voi ține la piept, ori de câte ori tangajul inimii mă va obliga să tac întru amintirea eternității personale, gandindu-ma ca''vesnicia s-o impart as vrea...''Și tac, supus uimirii fără margini, că, sentimente atât de greu de fixat în cuvinte, pot fi înrămate, totuși, în biserica multicoloră a talentului declinat cu majuscule ''Oare o s-ajung la steaua mea?..''Sperand ca am stârnit curiozitatea investigativă a lectorilor acestui lăcaș pixelic de cultură, întru cercetarea atentă și imparțială a fostelor și viitoarelor dovezi de sublim liric, de simfonii de gând singulare, ale poetei Luiza-Adriana Grama, nu imi ramane decat sa ma inclin cu acelasi adanc respect in fata unei valori autentice!..Omagiile mele sincere, Luiza! |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 22 martie 2012: |
| Nu cunosc varsta poetei, dar poemul dumisale pare scris in adolescenta (in clasa a unspea semestrul I, inainte de teza la Limba romana). Limbajul si repertoriul imagistic sunt specifice varstei la care tinerii au serioase probleme identitare. Poeta isi exprima diverse dorinte care mai de care mai irealizabile. Vrea sa i se aduca faclii care sa-i aprinda sufletul, ploi de stele pe care vrea sa le imparta fara sa le atinga, securi late cu care sa-i cioplim visele in forma de cruce, un urias prezumtiv (Stramba lemne?) care s-o smulga din radacini, un talaz care s-o legene si s-o spele definitiv de toate pacatele savarsite mai mult cu imaginatia, decat cu fapta. Observam atitudinea ambivalenta de printesa rasfatata (care porunceste: "aduceti-mi") si de Cenusareasa cuviincioasa (care se justifica: as vrea sa dau lucrului adus cutare intrebuintare). Poeta vrea sa se desprinda de universul de turta dulce al copilariei si sa porneasca in lume mai mult purtata de altii decat pe propriile picioare (pentru mine e clar ca se viseaza o aristocrata in lectica sau o contesa in caleasca. Asta e fantezia metepsihotica a oricarei femei care da in pârg). Strofa a doua e nereusita fiindca gazduieste 2 contradictii flagrante: In primul vers poeta are un mal, in al doilea pluteste in deriva. Pai ori e albie de rau, ori e o ambarcatiune mai mult sau mai putin improvizata care hoinareste pe valuri? In versul al treilea tanjeste dupa un port (sau un liman), in al patrulea vrea sa moara precum nefericita Ofelia: inecata. Sa intelegem ca-si doreste sa se inece precum nomadul balaoaches la mal? Formula literara cultivata de L. A. Grama este desueta. Poezia dumisale (ma refer strict la poemul al carui titlu l-am putea accepta daca ne-ar fi fost livrat pe o canal de distributie parodic) emana un parfum de epoca apusa, de romantism a la Veronique (Veronica Micle). Poemul, prin incredibila sa vetustete, imi evoca in suflet (cat mai am) imaginea unui trandafir presat intre filele unei carti de amor lacrimogen pe care o citea strabunica cand era fata mare. E imperios necesar ca L. A. Grama sa-si schimbe radical tehnica scriitoricesca, pentru ca acordurile lirei sale sa faca auzite in medii literare mai selecte. NU ii doresc sa isi atinga steaua, ci sa devina un licurici astral pe firmamentul liricii feminine romanesti. Zeul Eminescu sa ii calauzeasca pasii. Sa mergeti cu El, dar sa nu pasiti ca El. Intre timp locomotia in universul liric s-a schimbat. |
3 iulia mirancea [din public] a spus pe 23 martie 2012: |
| Domnule Daniel, din trei mișcări de "secure" gramiciană, ați făcut praf, un lied, ce bătea insistent la porțile seducției wagneriane(muzicianul)! Eu -romantică incurabilă-, adulmecasem deja "măreția-i" lugubră ... Dar! Dar, explorându-vă ideea, procesul îndelete al "rumegării", -luciditatea-, poate găsi în creuzetul rațiunii, o alternativă favorabilă existenței. Căci, în lumea expusă din ce în ce mai mult incertitudinii, cu fluturările depersonalizării bântuind realitatea și cășunând pe făptura umană, ea -viața- numai de nostalgie suicidară, nu are trebuință! Comentariul -excelent ca de obicei- poate ispiti o încercare de studiu psihologic. Pînă atunci, aplauze: lucrul minții dumneavoastră e minunat! |
4 Mireille-Yasemin [utilizator înregistrat] a spus pe 23 iunie 2012: |
| Imi permit ''luxul si neobrazarea'' de a-l provoca public pe...distinsul domn Daniel Stanciu sa transforme relatia hipotaxica in echivalentă, sau sa ne indice pe text efecte in raportul dintre izotopia poetica si planul vorbirii!..Evident, daca are vreo cat de vaga banuiala la ce ma refer!!! Sau sa ne spuna clar si raspicat ce importanta are, in viziunea domniei sale, corelația dintre expresie și conținut!!! Cat despre ...si mai priceputa d-na Iulia Mirancea si osanalele penibile ale dumneaei...Am sa ma abtin. |
5 Iulia Mirancea [din public] a spus pe 25 ianuarie 2014: |
| lucrul minții dumneavoastră e minunat! Frumos! Numai că, paradoxal, există, minunății care pot să te ducă pe o potecă paralelă drumeagului tău! Și, fără să-ți dai seama, să hălăduiești, în neștire ...! Pe urmă, s-ajungi direct în r .... De ce acest comentariu? Pentru că azi -24 ianuarie- se împlinesc doi ani, de când scriu pe acest site! Pentru mine e important să consemnez această zi! Și, iată, răsfoind agenda mea veche (arhiplină), am gasit un text captivant, scris cu stiloul, despre această poezie și despre acest admirabil eseu, al domnului Cristian Tănase! Versurile delicate și superbul comentariu care, în acea zi îmi tăiaseră suflul, mă convinseseră să scriu un elogiu la superlativ, pentru cele două brilliante! Un elogiu pe care, din păcate, nu l-am publicat niciodată ci a rămas aici, ca argument al nechibzuinței! Atunci, n-am știut, habar n-am avut că, în viitoarele zile (săptămâni, luni), nu voi mai fi avut privilegiul de a savura un text autentic de critică literară, ca acesta de pe această pagină, al domnului Cristian Tănase! Și n-am îndrăznit niciodată să mai vin aici! Dar, ce bine ar fi fost, dacă m-aș fi întors! Scrisesem ceva frumos și cuminte, despre lucruri frumoase și cuminți! Dar, din nefericire, găina vecinului mi s-a părut mai grasă! Subestimare, substituire și citadelă sfărmată! Suntem imprevizibili și potrivnici propriului destin! Și nu știm că, uneori, acțiunea verbului a te regăsi, ar putea fi deficitară de timpul viitor! Că, bucuria de a te fi pliat pe gândurile cuiva, de a-ți fi interferat lăuntrul cu însăși superioritatea după care tânjești, poate fi anulată de propria decizie, eronat inspirată; că poți să-ți tai, fără vreo garanție a convertibilității, craca proprie! Și, pentru toate acestea, musai să plătești ...! Cred că atunci, am învățat o lecție pe care o știam vag: nu e bine să tragi cu ochiul, la spovedania altuia; nicăieri nu e mai sigur, ca sub poala popească, hărăzită ție! Să nu lezezi, când nu ai nimic de lezat! De ură, ne putem apăra, doar cu propria iubire! Prin acest compendiu al Omeniei, vreau să-mi revendic două ținte: Iertare, poetei pe care, deși o ador din toată inima, am avut nevrednicia s-o mâhnesc! Gratitudine, Luizei Adriana Grama: pentru că ea a tăcut! |