Tristețea unei stele
Mi se ivi Minerva drept fie-mea din țeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc rațiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeița demult arme să-și pună
Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală și-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una și fără de speranță
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franță
Și ca la crin în cupă polenul parfumat
poezie clasică de Guillaume Apollinaire din Caligrame (1918)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre licurici
- poezii despre durere
- poezii despre crini
- poezii despre armată
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.