Nesfârşit de-o iarnă

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieţi rari, brun-strâmbii şi rupţi,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârşit, ani de ani... tot mai scurţi.

Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâşneul rece de vânt-
Doar în faţă-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Aşteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.

Şi ochii îngheaţă-n tăiş de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate îngheţuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arşituri de vieţuri.

Şi-i lung anotimpul şi-i culmea şi-i ultim şi-i greu
Şi nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veşnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceaţă... cu negrul ce soarele-apune.

Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când şi când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două beţe din crâng.

Şi e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credinţe că-i totul etern
Şi-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.

Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucişul de lemn...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!