Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

se furişează sub paşi
în faţa noastră pe cursul amiezii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!