În acest sens universal, domeniul filosofiei, poate fi redus la următoarele întrebări: Ce pot să știu?, Ce trebuie să fac?, Ce pot spera?, Ce este omul? La prima întrebare răspunde metafizica, la a doua, morala, la a treia, religia, iar la ultima, antropologia.
Immanuel Kant în Logica generală
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
| Madame [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
Să analizăm enunțul lui Kant (cărțile "Logica generală" și "Critica rațiunii pure" le recomand spre lectură):
Ce pot să știu?, Kant spunea: Metafizica nu cuprinde decât judecăți ale intelectului, separate de orice experiență, de orice legătură cu simțurile, în consecință, învățarea temeinică, aprofundarea și extinderea cunoștințelor noastre, creșterea capacității de analiză și sinteză, ne ajută să știm.
Ce trebuie să fac?, Frumosul este simbolul binelui moral, a spus Kant în Critica rațiunii pure, prin urmare, dacă interiorul unui om este frumos și echilibrat (psihicul, spiritul, intelectul), acesta va înfăptui întotdeauna acțiuni morale (bune), comportându-se etic în raporturile cu ceilalți oameni.
Ce pot spera?, Un ins contaminat de religie, își îndreaptă imediat pașii către Biserică. Acolo găsește speranța, în mijlocul habotnicilor. Face câteva plecăciuni, câteva vocalize, mai trage și un pui de somn sau doar ațipește (dacă apucă loc pe scaun), că deh, slujba e interminabilă (cca. 4-5 ore) și preoții inepuizabili, apoi plecă acasă împăcat sufletește și lumint (crede el) și speră că-i va pica para mălăiață în gură. Însă, omul înțelept speră în limita cunoașterii sale obiective, raționale. Adică, trebuințele și aspirațiile sale sunt bine calculate și de bun-simț. Totodată, credința acestuia se află în suflet, în forțele proprii, în capacitatea de a discerne binele de rău etc. Gândind și făcând bine, atrage binele. În niciun caz, nu trebuie să permitem credinței să domine rațiunea.
Ce este omul?, Personal, consider omul ca fiind cea mai mare greșeală a Creatorului (sunt sceptică în ceea ce privește existența unui Dumnezeu; nu cred până nu văd cu proprii ochi, vorbind la modul general). Totuși, aici aștept răspunsul unui antropolog... |
| C.Erber [din public] a spus pe 28 februarie 2011: |
Interesante observații
pe teme kantiene, Madame!
Frumusețea interioară
este o mare bogăție,
din păcate fără valoare în zilele noastre.
Dar Omul nu este
o greșeală a Creatorului.
E adevărat, Omenirea de azi se manifestă dezamăgitor.
Are însă o scuză imbatabilă: Omenirea cantonează încă
în propria ei copilărie.
Acum zece milenii a descoperit roata,
acum trei secole, electricitatea.
Dar și așa, saltul calitativ al Omenirii
este uriaș.
Gândiți-vă că vor urma milenii
de incredibilă înălțare mentală a Omenirii.
Noi trăim în antichitatea târzie.
Omenirea va descoperi lucruri care azi
depășesc puterea noastră de a visa.
Nu sunt antropolog,
dar consider că omul,
departe de a fi o greșeală,
este cel mai spectaculos miracol,
încă inexplicabil. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 28 februarie 2011: |
Am sa dau si eu niste raspunsuri spontane si aproape sincere. Daca m-as gandi la ele, n-as mai fi sincer deloc.
Ce pot sa stiu? Din pacate nimic din ce ma intereseaza: cine sunt? ce e omul? Exista un Dumnezeu asa cum mi-l descrie religia (oricare ar fi ea)? Daca tot mor, ce rost are sa mai traiesc? Sunt liber sau sunt o jucarie a unei necesitati pe care nu o inteleg (ca sa reiau o idee a lui Spinoza).
Ce trebuie sa fac? Tot ce trebuie ma enerveaza atat de tare (de ex., temele pentru acasa mi-au distrus copilaria si adolescentza, prin obligativitatea lor inexplicabila si caraghioasa), incat sunt tentat sa evit raspunsul la aceasta intrebare. Tot ce trebuie sa fac, nu voi face, fiindca nu stiu sa-mi manifest altfel libertatea.
Ce pot sa sper ? Ca daca nu cred in Dumnezeu, moartea mea va insemna doar descompunerea corpului meu. Findca daca Dumnezeu exista, pana acum am trait degeaba. Iar daca Dumnezeu exista si e bun, atunci ar trebui sa ii lase sa moara o data pentru totdeauna pe cei care nu vor sa traiasca si dincolo!
Ce este omul? Omul e un animal care pune intrebari la care uneori nu e capabil raspunda. Si asta e in mod sigur una dintre ele. |
| Madame [din public] a spus pe 28 februarie 2011: |
| C.Erber, mulțumesc pentru răspuns. Probabil nu ai sesizat tonul sarcastic din ultimul meu răspuns. Fără îndoială, făceam referire la faptul că Dumnezeu a creat o lume rea, iar pe fiecare om l-a împovărat de păcate. Totuși, stau și mă gândesc dacă la Judecata de Apoi vreunul dintre noi (oamenii) va primi mila lui Dumnezeu. Pentru că nu există om să nu posede în suflet o doză suficientă de răutate. În consecință, aceasta este marea greșeala a Creatorului: omul rău, care nu-și poate găsi liniștea sufletească în această viață. Omul vrea, dar nu știe ce anume vrea; caută, dar nu știe ce anume caută, ce este potrivit trebuințelor sale și, mai ales, ceea ce fuzionează cu sufletul său. Omul nu face altceva decât să rătăcească în scurta sa trecere prin viață. Adică, nu se alege cu nimic: omul este singurul animal care trăiește degeaba. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2011: |
Omul nu e un personaj atat de negativ precum incercati sa ni-l zugraviti. Dumnezeu n-a creat o lume rea, ci o lume in care putem deveni rai. Marea provocare a libertatii umane este asta: cum poti sa fii bun intr-o lume in care e mai simplu (si mai eficient) sa fii rau. Dumnezeu i-a pus omului pe umeri o povara pe care, de cele multe ori, nu o poate duce: libertatea. Daca esti liber, raspunzi pentru faptele tale. Rautatea omului nu e o consecinta a creatiei divine, ci e o auto-creatie. Suntem rai pentru ca am ales sa fim astfel si am actionat in consecinta. Omul se poate imbuna doar in momentul in care inceteaza sa mai vada in celalalt rautatile, defectele, viciile. Bunatatea depinde si de felul nostru de a privi lumea. A vedea ce e bun in celalalt nu e optimism, este smerenie. Cu cat celalalt iti apare mai bun, cu atat iti recunosti rautatea si te schimbi in bine. Insa a-l vedea pe celalalt mai bun e cel mai greu lucru din lume. Egoismul ne interzice categoric acest lucru. Cel mai mare dusman al omului zace in el insusi si se numeste egoism. A face din eul propriu nu stiu ce Dumnezeu ridicol (prin stangaciile lui colosale) e cea mai mai mare ineptie a fiintei cu veleitati de rationalitate. Daca un om e cu adevarat rational va trebui sa renunte la a se vedea pe sine drept buricul pamantului. Daca tot se vrea buric, trebuie sa-si amintească faptul ca buricul este un orificiu lipsit de importanta in viata extrauterina. Numai dansatoarele din buric ii mai pot da o intrebuintare care sa-l scoata din anonimatul fiziologic. Dumnezeu, n-a gresit in privinta omului. Insa, trebuie sa recunoastem, ca exista oameni care gresesc constant in privinta lui Dumnezeu. Si daca suntem sinceri, ne vom trece fara ezitare pe lista gresitilor Lui. Cand Dumnezeu priveste in sufletul omului ii vede in primul rand faptele bune. Pentru ca Dumnezeu nu e egoist. Altminteri n-ar fi creat lumea. Judecata de apoi e facuta nu pentru pedeapsa omului, ci pentru rascumpararea lui. Omul e failibil, greseste. Daca Dumnezeu ar cauta in om erorile, n-ar avea nici un rost sa ne mai judece. Toti am gresit. Important e de ce, cum și mai ales, ce am facut dupa ce am gresit.
Omul nu e chiar asa de vagabond sau de ratacitor, cum ni-l descrieti. N-o fi gasind el sensul vietii. Important este insa sa-l caute. Daca abandoneaza, nu e decat un animal pt. care lumea e o colectie de stimuli la care trebuie sa se adapteze. Pt. animal, nu e nimic dincolo de baia de stimuli. Pe om ceva (sau cineva) il cheama sa iasa din "cada" de stimuli. Umanitatea noastra se naste cand sa incepem sa intelegem ca exista lucruri pe care nu le putem percepe (si pricepe pana la capat). Dumnezeu ne cheama, ceilalti oameni de cheama. Sa le ascultam vocile si sa ne angajam intr-o cautare care nu inseamna nimic altceva decat modul nostru de a exista, ca oameni. |
| Amalia Popescu [din public] a spus pe 7 august 2011: |
| Omul este o marioneta a lui Dumnezeu, el se poate bucura sau se poate supara la tot ce i se iveste in viata, este intr-o vizita pe aici si apoi trece la dezintegrare. Spiritul??? ce-i acela spirit, ce-i acela suflul personalizat care ar dainui in ...aer si ar privi pe cei lasati sa prelungeasca suferinta omului?! Totul este un chin si aceste pentru o scurta durata. Este un pacat ca te nasti! Ma iertati ca sunt pesimista dar te bucuri prea putin in acesta vizita pe care o numesc ...viata. |
| Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 8 august 2011: |
| Dragă Amalia, este o binecuvântare să te naști; o plăcere să trăiești, și un mare păcat de neiertat, să-ți curmi singur viața. OK? |
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la