Umorul

De n-ar fi existat prostia
Şi viciile-n astă lume,
N-am fi ştiut ce-i parodia
Şi... care-ar fi ştiut de glume?!

Noroc că El, deloc zgârcit,
Pe lângă celelalte toate,
Mărinimos ne-a oferit
Şi-aceste daruri minunate,

Aceste scumpe nestemate,
Ce umoriştii le-au bătut
În fraze, rime sincopate,
De când umorul s-a născut,

Maeştrii înzestraţi, ce-n viciu
Lovind, îl fac pe cititor
A trece prin acel supliciu
Produs de musca de pe bor,

Sau, care iau peste picior
Năravuri, ce mereu apar,
Bătând în şa cu pana lor,
Doar o pricepe vr'un măgar...

Însă de-un timp, fără pudoare,
Uitând de artă, telelei,
Au apărut şi unii care
Făcut-au bâtă din condei,

Şi nu atacă vr'un nărav,
Ori vicii, ca cei stilaţi,
Ci, cu-n umor ieftin, bolnav,
Lovesc direct în viciaţi,

Râzând cu patimă, aprinşi,
De câte-o perso... nulitate,
Fiind, în tagma lor, convinşi
Că fac umor de calitate,

Dar, de i-am pune la cântar
Cu-adevăraţii aşi, din sfere,
În termen ecoliterar,
Sunt triviale... hahalere,

Aşa că, de privim în plan,
De vicii râd cei stilaţi,
Iar hahalerele,-n alt clan,
Fac haz, râzând de viciati,

Iar dac-ar fi să recitim
Despre "prostie", în esenţă,
La umorişti din nou găsim
Această mare diferenţă,

Fi'ndcă şi-aici, precum se scrie,
Sunt împărţiţi în două oşti:
Maeştrii râd de ce-i "prostie",
Iar hahalerele, de proşti.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!