Biserica copilăriei

Zidirea din vârful de coastă,
Acolo-i biserica noastră,
Loc-ritul de joacă a credinţă
De copilul ce- am fost, pocăinţă...

Îi revăd ziduri groase, cu bolţi,
Sfinţi de fum, cruci de piatră cu morţi...
Am imagini din ei încrustate
Pe vecia-mi... înspre maturitate.

Duminici am trecut, tot pe rând
Cu respect de prezenţă... crezând.
Îs al bunicii pioase-lăstar...
Eu eram, băieţandrul de-altar.

Văd pe preot, bătrân, de când este,
Din tărâm de la Prut... ce e peste...
Din Soroca cu vorbă moldavă;
Îl port în suflet, în minte... mi-e slavă.

Mirosea de anafură, a mir...
Vin din rugi- îi licăreau în potir-
Ochii calzi şi bărbiţă de sur;
Drag mi-era, nu-i plecam din-mprejur.

Din pănuşi de porumb împleteam;
Ştergător de picioare făceam...
Tata-mi bun, meşterea fund de lemn
La anafură... şi ulcea la undelemn.

Nu e-n veci, altă noapte frumoasă
Cum de Paşti, când fugeam de acasă
Cu fior mă încântam în corale
Lui Iisus îi stăteam, blând în poale.

N-am să uit de "Hristos a înviat"
Când râdeam, sau plângeam cu păcat,
Necrezând adevărul din cânt;
Doar acum, când am gând de mormânt.

Oare zidul biserici-mi, sfânt
Poate fi un loc de veci la Pământ...
Unde sfinţi să ia în schimb păcătoşi;
Întrupându-i eterni... credincioşi?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!