Celei prea vesele

Un peisaj încântător
E-ncântătoarea ta făptură;
Îţi joacă zâmbetul pe gură
Ca boarea unui vânt uşor.

Drumeţul trist ce-ţi iese-n cale
Îşi simte sufletul vrăjit,
În clipa când i-a răsărit
Splendoarea sănătăţii tale.

În armonia de culori
Ce trupul tău îl înveşmântă,
Poeţii-închipuirii cântă
Un graţios balet de flori.

Veşmântul tău multicolor
Cu inima ţi-l potriveşti;
Nebună, tu mă-nnebuneşti,
Şi te urăsc, cum te ador!

Tânjeam în vesela grădină,
Când soarele, bătându-şi joc,
M-a sfâşiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină.

M-au umilit ca pe-un martir,
Grădina, primăvara, Firea,
Şi pentru-a-mi răzbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!

Ascuns în umbrele tăcerii,
Aş vrea să mă strecor la fel,
În preajma ta, ca un mişel,
La ceasul tainic al plăcerii,

Să-ţi pedepsesc frumosul trup,
Să-ţi sânger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată,
Şi-o rană-n coapsa ta să rup,

Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aş căuta,
În astă nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu - de frate.

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!