Frumosul Principe Cercel

În vremea în care pâraiele-n susur
Curgeau dinspre munte spre Dunărea lină,
Se naşte-n palat în oraşul lui Bucur,
Fecior lui Pătraşcu din Mila Divină.

Se-nalţă şi creşte ca ramul cu rodul
Bogat, strâns din seva acestui pământ,
Creştin botezat şi-aplecat spre norodul,
Ce-i Domnului sprijin sub blându-i cuvânt.

Crescut lângă carte, frumos ca un brad,
Odorul mezin al măicuţei e dus,
Zălog la sultanul ce în Ţarigrad,
Pe Vodă-l constrânge să-i fie supus.

Apoi vine vreme, feciorul bărbat,
E uns în domnie-n cetatea de-acasă.
Îl ştie o lume ca mare-nvăţat,
Un domn cărturar într-o ţară mănoasă.

Nu-i gloria destulă, iar Iani-l trădează,
Cu exarh Patriarhul Nichifor trimit,
Semnat şi de Mihnea Turcitul, sub pază
La Poartă s-ajungă mesaj otrăvit.

Sultanul Murad vede zvon cum se strânge
De zisa trădare a Prinţului-Domn,
La Edicule-l leagă în Turnul de sânge
Şi-l ţine în pază, în chin şi-n nesomn.

Amară urgie în ţara turcească,
Pedeapsă spre ghiaur se-ndreaptă pe dat`,
Căci Beiul Sinan a primit să-l sluţească,
Pe Domnul ilustru, frumos şi-nvăţat.

Îl duc pe măgar şi oricine îl plânge.
Creştinu-i lipsit de urechi şi de nas,
Gorgonă cu triplă cădere de sânge-n
Caftan zdrenţuros şi-i purtat prin oraş.

Iar Mihnea Turcitul pe tron stă să vadă,
Mărunta-i victorie şi râde în el,
Când capul schilod îl primeşte-ntr-o ladă,
Ca semn de-asfinţit pentru Prinţul Cercel.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Votează! | Copiază!