Don Juan în infern

Când Don Juan descinse spre unda subterană,
Lui Charon îi întinse obolul său, solemn;
Posomorât, moşneagul, cu faţa diafană
Dar braţ voinic, înşfacă lopeţile de lemn.

Femei cu rupte rochii şi piepturi dezvelite
Se zvârcolesc cu jale sub negrele stihii;
Şi ca o mare turmă de victime-oferite,
Gemea prelung în urmă-i cortegiul de stafii.

Râzând cu haz, valetul îşi reclama simbria,
Şi, mâniat, don Luis ţintea cu ochiul crunt,
Luând drept martori morţii ce populau câmpia,
Pe cinicul ce-şi râse de părul său cărunt.

Înfiorată, casta Elvira, sub zăbranic,
Lângă perfidu-i mire şi-amant de pe pământ,
Cerşea supremu-i zâmbet, ispititor, tiranic,
Dar cald de-nduioşare ca-n primul jurământ.

În negre valuri luntrea tăia o largă stradă,
Şi-n cale-un om de piatră la cârmă se-aţinea;
Însă, tăcut, eroul sta rezemat de spadă:
Ţinând nainte-i valul, la nimeni nu privea.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!