Nu este-așa?
Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri și buni în veci cu ei?
Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?
Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.
Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâșie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.
Legați de cea mai scumpă și trainică frăție,
Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.
poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre superlative
- poezii despre stele
- poezii despre păduri
- poezii despre prostie
- poezii despre privighetori
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.