Singurătatea marilor tablouri
Zefirul blând pătrunde prin saloane
Și mângâie duioase draperii
Reinventând uitate simfonii
Cu foșnetul de rochii și jupoane
Prin aer translucid de ametist
Iluminat de vechile vitralii
Mai dăinuie și astăzi de la dalii
O undă de parfum, din cel mai trist
S-au risipit în timp stăpânii
Prin cronici prăfuite și cavouri
Singurătatea marilor tablouri
Mai grea e la sfârșitul săptămânii;
De nicăieri un zvon. Sau adieri
Nici majordom sau vreun stilat valet
Cu pași de lebădă în menuet
Nu tulbură aceste încăperi
Impersonale amintiri târzii
Se-agață de armuri și de blazoane
Pe când zefirul trece prin saloane
Mângâind duioase draperii
poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre săptămâni
- poezii despre superlative
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rochii
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.