Monologul focului
Nu mă atinge
nu am respect pentru lucrurile inflamabile
pentru mine zdreanța săracului
e totuna cu pânza neprețuitelor tablouri
Îmi fac datoria
știu că vopseaua de ulei arde bine
iar emailul ligheanului se topește și curge
am mulți adepți
care mă pot arunca peste ocean
spre a lovi ținta
Ei mă cred argumentul lor
la licitația ideilor
Dar cine se înhăitează cu mine
să afle că nu știu să aleg
și tot ce arde este proprietatea mea
Sunt neam de calamitate
și astfel Dumnezeu nu am deasupra
Eu sunt focul
Trăiesc într-o provincie mică - Pământul
iar cuibul meu
în miezul globului e bine ascuns.
poezie celebră de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre foc
- poezii despre îndeplinirea datoriei
- poezii despre viață
- poezii despre respect
- poezii despre religie
- poezii despre ocean
- poezii despre idei
- poezii despre Pământ
- poezii despre Dumnezeu