Prohod
Te-ai așezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuț pe pieptul unui mort
Căci neputința mi-ai ghicit-o
Și frigul ce în mine-l port.
Simțindu-ți răsuflarea caldă
Și stând, așa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Și-mi vin gândiri de îngropare:
Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Și crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă și păreri.
Iar din coroane de rugină
Salcâmii prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri și ei-n uitare.
Din mii de buciume și goarne
Turbatul vânt, în miez de noapte,
Liniștea seacă o s-o-ntoarne
În dimineți, m-o plânge-n șoapte.
Scâncind ca un cățel-orbete,
M-o plânge teiul din fereastră
Mireasma-i n-o să mai îmbete
Privirea mea de dor albastră.
Te-ai așezat pe pieptul meu, iubito,
Și-o lacrimă îmi lași drept ort
Nu plânge: sila mi-ai ghicit-o
Și-otrava ce în suflet port.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre miezul nopții
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.