Un epitaf
Voi, oameni muritori, priviți-mă cum zac aici
Eu, cândva un cavaler fără teamă și prihană;
Sfârșitul veseliei, înfloririi noastre, scumpi amici,
L-aduce moartea prin puterea-i suverană:
La scăpătatul soarelui, crepusculul ca o dojană
Și-oricât de lungă, ziua va sfârși-n al nopții fort,
Și-ntotdeauna va bate de vecernie un clopot.
poezie de Stephen Hawes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Stephen Hawes. [Vezi poezii despre sfârșit, poezii despre prietenie, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre frică sau poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.