Lipsă de esenţă

Libertatea-i de faţadă, când mintea nu poa' să vadă
Adevărul din mulţime ce se vrea ascuns de tine.
Ascunzându-se de-oricine, ce s-a-ndepărtat de sine
Şi trăind privind în spate, nu se uită mai departe.

E o modă care stoarce, chiar şi minţile dibace —
Şi de suflet şi de minte. Îi transformă în cuvinte
Care în timp nu persistă, fiindcă sensul nu există.
Există doar aparenţă şi-asta n-are aderenţă.

Totul pentru orice fiinţă, se opreşte la conştiinţă.
Ce dacă acum peisajul, se vrea-n rând cu ambalajul?
Mai târziu, inevitabil, conţinutu-i preferabil.
Nu poate nicicând da roade, sufletul care decade.

Degeaba se umflă-n pene, pentru el e prea devreme
Să-şi conştientizeze drumul, "arta" fiindu-i precum fumul
Tras în piept de neputinţă, risipit în neştiinţă.
Se-alege doar cu mândria că nu şi-a văzut prostia.

E uşor ca prin miraje, aparent s-ai avantaje
Pentru-o biată clipă şchioapă, chit că te îmbeţi cu apă.
Te-o slăvi o lume toată, însă timpul nu te iartă
De n-o faci tu înainte, revenind la cele sfinte.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!