Din cătarea de cuvinte, ţine minte

Într-o ziuă, oarecare
dintr-un an la întâmplare
am să ies din pielea-n care
tot cuvântul meu mă doare.

Prind în ochi albă năframă
cât să-i fac durerii vamă
să-i dau libertăţii hrană
din tăcerea ce mă-nhamă.

Să desprind ca din pristol
păsări, sentiment, control
îngeri, dor, lumini în stol
tot ce-n inimă-i pârjol.

Să le las să se înfrupte-n
unda şansei ne-ntrerupte
prin extazuri şi simţiri
vindecabile-n iubiri.

Să ştiu toate că-mi revin
într-un cer de piept senin
unde, ritmu-i mai calin
ca un vers, un vers blajin.

Cât credinţa mi-este sfântă
lacrima în ochi se zvântă
dragostea în sânge-mi cântă,
castităţii, ce-nveşmântă.

Printr-o-ncredere deplină
doi într-unul se-ncunună
pulsu-n vene foc răsună
când e dragostea nebună.

Într-un an, la întâmplare
din ăst veac ce mă tot doare
am să ies la drumul mare
să-ţi pun slovele-n cătare.

Din cătarea ce-ţi rămâne
îmi scot versu' din ruine
scriu ce-aş spune fără glas
spun de-aş fi, în ultim ceas...

Iolanda Şerban ©

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!