Totul e deşertăciune, zice predicatorul [All is vanity, saieth the preacher]

Eram deştept, faimos şi iubitor,
Şi sănătos, cu trupul tinerel;
Din orice vie luam câte-un ulcior,
Mă dezmierdau contururi fel de fel;
Inima-n ochi frumoşi lucea firesc
Iar sufletul simţeam că-i afectuos;
De desfătări şi tot ce-i pămânesc
Mă bucuram precum un prinţ fălos.

Încerc să număr zilele ce-au fost
De care încă pot să-mi amintesc,
Să văd dacă în viaţă e vreun rost
Ce m-ar putea tenta să mai trăiesc.
Dar nicio zi n-a fost, şi niciun ceas
Să simt plăcere fără de amar;
Nicio ispită brusc nu m-a atras
Să n-aibă fiere-n luciul ei bizar.

Şarpele-n câmp, cu vrăji şi cu talent,
Inofensiv devine imediat;
Însă pe cel ce-n inimă-i prezent
Cine-ar putea să-l farmece vreodat'?
Înţelepciunea nu-l poate mişca,
De muzică nu e ademenit;
Necontenit acolo va muşca,
Iar sufletul să-ndure e sortit.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!