Această pâine pe care-o rup

Această pâine pe care-o rup a fost cândva ovăz;
Acest vin, printr-un lăstar străin,
A plonjat în fructul lui;
Omul în timpul zilei sau în vântul nopţii
A masacrat plantele, a curmat fericirea strugurelui.

Odată-n această lume vinul, soarele verii,
A pătruns în carnea care împodobea viţa;
Odată-n această pâine
Ovăzul dansa fericit în vânt;
Omul a stins soarele, a doborât vântul.

Această carne pe care-o rupi, acest sânge pe care-l risipeşti,
Creează un deşert în vene,
Acolo unde ovăzul şi strugurele
Au luat naştere din rădăcină trupească şi sevă;
Vinul meu îl bei, pâinea mea o frângi.

*Deşi scurt, acest celebru poem, foarte citat în lumea anglo-saxonă, reuşeşte să abordeze şi să lege într-un rotund înţeles cel puţin şapte vechi şi totodată mereu noi teme: natură, responsabilitate, conştiinţă, om, vină, Isus, euharistie.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!