Sfârşit previzibil...

Soarele răsărise la apus într-un dans bizar de abandoanare a răsăritului...
Umbrele amurgului se dispersau într-un zbor cu viteze astronomice şi lumina căzu pe pământ cu o greutate neînţeleasă şi insuportabilă...
Lumea, îngrozită, într-un exod fantasmagoric se retrăgea spre păduri într-o degringoladă greu de oprit...
Ţipete, groază, scâncete de noi născuţi, o mulţime dezorganizată şi surprinsă de cataclismul schimbării mişcării solare...
Cu puţin în urmă o bombă nucleară zdrenţuise scoarţa pământului în Siberia... Valul de fum radioactiv se împrăştiase cu viteza taifunului asupra lumii...
Un ocean de fum, un deşert în foc şi fum, ca o reptilă flămândă şerpuia printre ultimile secunde ale vieţii...
Aripi de înger pluteau prin labirinturile fumegânde ale aerului intoxicat cu otravă...
Undeva, un pui de căprioară, rătăcit de ciută îşi dădea ultima suflare...
Valul morţii scormonea în măruntaiele Terrei, carbonizând pulsul interior al planetei...
Luna se apropie de soare, şi într-un zgomot infernal îşi amestecară trupurile... bucâţi de foc şi piatră, într-un dans demonic se prăbuşeau peste anotimpuri...
Dumnezeu, nemişcat, cu ultimile cuvinte: Iartă-i, că nu ştiu ce fac, îşi dădu ultima suflare, vărsând peste pământ lacrimi de sânge...
Un ocean însângerat îşi întindea aripile în univers...
Omul-neom îşi mai strigă o dată nebunia, declanşând iadul pe pământ...
Poate, un fir de iarbă, de sub cenuşa Satanei, va fi un nou început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!