Dezbracă-te, femeie, de straiuri clandestine şi rămâi doar femeie!

Dezbracă-te, femeie, de iarnă şi nămeţi
şi-nvaţă de la păsări, în zbor, să te răsfeţi!
încă mai porţi în pântec seminţele din rai
şi-aşteaptă primăvara ţărânii să le dai,

Să încolţească magic sub ploile de-april,
când un arcuş te-atinge adamic şi subtil,
într-o îngemănare astrală din genuni
în care nopţi şi zile-n genunchi tu mai aduni.

Ridică-te şi prinde de cer un dor de doi
cu mâinile-amândouă şi cheamă înapoi
lăstunii singuratici, ce-au rătăcit prin nord,
ai estul la picioare şi primăvara-n cord.

Şi-mbracă-te în verde, când gelozeşti păduri,
întrece-te cu vara, albastrul, când i-l furi
şi fremătând ca marea-n abisuri de cleştar,
de fluxuri şi refluxuri tu să nu ai habar!

În oaza din deşertul în care-ai adormit,
tu cheamă poezia în care-ai pătimit
şi schimbă aşternutul troheilor betegi
în paşi de sarabandă pentru vasali şi regi!

Şi de-ţi apar în cale răscruci şi întrebări,
sau munţi şi porţi închise, sudalme şi ocări,
mai poezeşte-o clipă pe buze de tăceri,
dar, nu uita, femeie, c-ai colţi de rinoceri!

Şi lacrima, ascunde-o sub gene şi rămâi
eterna primăvară, femeia cea dintâi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!