Eu sunt un om sincer

Eu sunt un om sincer
Din ţara unde palmierii-s alintaţi de alizeu
Şi vreau, înainte de-a muri, să eliberez
Toate poeziile din sufletul meu.

Sunt călător în toate părţile
Şi nou-venit în nicio parte,
Sunt unul şi-acelaşi cu munţii,
Sunt artă printre arte.

Ştiu să numesc şi să clasez
Toate florile de pe şesuri şi coline;
Cunosc bine fiecare fir de iarbă,
Minciunile fatale şi suferinţele sublime.

Am văzut prin noaptea morţii,
În căderea lentă-a capului meu,
Raze ţesând din cea mai pură lumină
Cerească-o minune de curcubeu.

Eu am văzut aripi ridicându-se
De pe umerii femeilor frumoase
Şi-am văzut fluturi ieşind
De pe movile de gunoi sulfuroase.

Am cunoscut un om care-avea
Înfipt între coaste-un cuţit
Şi care niciodată n-a dezvăluit numele
Femeii de-a cărei mână-a murit.

Mi-am văzut de două ori, pentru o clipită,
Sufletul părăsindu-şi văgăuna;
De două ori: când a murit bietul tata
Şi când ea mi-a spus adio pentru totdeauna.

Am tremurat o dată: atunci când
Deschizând poarta viei dinspre munte,
Am văzut îngrozit cum o viespe
Nelegiuită-mi înţeapă fetiţa pe frunte

M-am bucurat odată, simţindu-mă norocos,
În ziua-n care temnicerul, tuşind, cu greu
A reuşit să-mi citească sentinţa la moarte,
Erau pe ea lacrimile lui şi numele meu.

Aud un suspin traversând pământul.
Aud un suspin, deasupra mării domn:
Nu-i o prevestire care ţiuie-n vatra mea,
E doar fiul meu trezindu-se din somn.

Dacă unii cred că m-am pricopsit
Cu, dintre toate, cel mai scump giuvaier,
Înseamnă că am lângă mine un prieten
Şi-n agoniseali de iubire-s bancher.

Am văzut cum un vultur rănit îşi continuă
Zborul, imun la durere şi chin;
Eu ştiu culcuşul unde zace şarpele
Muribund, răpus de propriul venin.

Eu ştiu că lumea-i nespus de gingaşă
Şi că-ntr-o zi se va prăbuşi-n ţărână –
Atunci doar glasul cristalin al unui izvor
Se va auzi-n tăcerea atoate stăpână.

Tremurând de de teamă şi de bucurie,
Am întins mâna şi-am atins o stea,
Cândva strălucitoare, care a căzut
Din slavă, moartă, lângă uşa mea.

În inima-mi e încrustată-o durere
Ascunsă privirilor iscoditoare:
Un fiu al acestui pământ înrobit
Pentru ţara lui trăieşte, suferă şi moare.

Toate-s frumoase şi la locul lor,
Toate-s muzică şi raţiune;
Şi toate,-s ca diamantele, lumină,
Lumină care nu demult era cărbune.

Ştiu, când proştii se-odihnesc
Lacrimile şi onoarea-s de ne'nfrânt;
Iar din toate fructele, cel mai bun va fi lăsat
Să putrezească-n pământul sfânt.

Făr-o vorbă, am dat deoparte
Pompoasa muză şi fără codeală:
De-o ramură uscată am ales
Să-mi atârn pălăria doctorală.

*Din versurile acestei poezii a fost compilat în anul 1929 textul celebrului cântec Guantanamera, creaţie a lui Joseito Fernández.

poezie de José Julián Martí Pérez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!