Marele bine

Se cern muritorii
Tăcut în sita valorii,
Nisipul prezentului veac
Cu forţă de piatră şi luciu de ac
Se lasă în prada căderii,
În lipsa totală-a vederii.

O lipsă totală-a viziunii
În opulenţa deşertăciunii,
Veacul acesta complet malformat;
Vitejia femeii versus laşul bărbat,
Conduce-n culoarul îngust,
Necioplit, incomplet, impecabil de frust,

O disperare a clipei fără trecut
Se-ntinde pe oasele aceluiaşi lut
Iar idealul ca boală rară,
Eradicarea aşteaptă, ca forţă contrară,

Constată câţiva pe deplin fericiţi,
Din lumea mea rătăciţi,
Că nu mai este cu cine
A construi marele bine,
Chiar existând planul spre-al reconstrui
Au dispărut toţi aceia care pot a-l citi

Şi astfel rămâne doar aşteptarea
Nisipului să acopere marea

Iar măreţia genelor noastre
Albatros prăbuşit în valuri albastre
Rămâne să-şi zbată propriul exist
În secolul rece şi aspru de trist
În care deplin doar trecutul mai e altruist.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!