Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

Rămas-am un romantic, un aventurier,
Un bulgăr de ţărână cu gândul către astre,
Să mă îndrept de şale, să pot privi la cer,
Mi-a dat o farmacistă, nişte pastile-albastre.

Pisica mă priveşte, torcând melodios,
Când moţăi în fotoliu şi intuieşte-o dramă:
Probabil o să sforăi, dar voi visa frumos...
Îmbătrânesc şi ziua, dar nu îmi este teamă!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!