Declarații de răsfăț
Prinse-n al vântului dans,
Crengile sunt în balans,
Frunzele sunt răsfățate
Și pe față și pe spate.
Doamne, fă-mă-n loc de om,
Vânt, pe mândra frunză-n pom...
Și o toamnă-n loc de viață,
Dă-mi, s-o văd cum se răsfață...
N-o s-o bat, făgăduiesc,
Numai o s-o dănțuiesc
Până mi-o s-o văd cum pică
De plăcere, nu de frică...
Va fi, promit, declarată
Frunza cea mai răsfățată,
Iar eu voi fi declarat
Vântul cel mai răsfățat.
poezie de Marius Robu (13 octombrie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre răsfăț
- poezii despre vânt
- poezii despre superlative
- poezii despre promisiuni
- poezii despre frunze
- poezii despre viață
- poezii despre plăcere
- poezii despre mândrie
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.