Acul de busolă
Nu mai avem demult același cer,
nici orizonturi sacre împreună,
ne-a mai rămas în suflet un mister
uitat cândva în oaza de sub dună.
Pe malul apei, între palmieri,
la un sfârșit întârziat de vară,
ademeniți de tandre mângâeri
păcatul ne-atingea întâia oară.
Destinele se-mpreunau abrupt,
deasupra cerul se rupea în două,
iar oaza ne-aducea, neîntrerupt,
la margine de vis o miză nouă.
O vrajă siderală se scurgea
prin trupurile prinse-n agonie,
pe cer se aprindea încă o stea,
de strajă neuitării să ne fie.
Dar neuitarea-n zări s-a risipit
când într-o zi, pe drumuri separate,
cu acul de busolă răsucit,
ne-ndepărtam de locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre oaze sau poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.