Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre tramvaie
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre porumbei
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.