Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 8.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!