Vulturul pleşuv

Veniţi să vânăm, să vânăm sus, în munţi,
Printre brazii bătrâni şi stejarii cărunţi!
Miroase a iască şi-a fum sub amnar,
E muntele templu, e sfântul altar...
Peste mine de aur, pe stânci de granit,
Urcăm, pas cu pas, spre al muntelui schit.
Veniţi să vânăm, înălţimile-aşteaptă.
Un vultur pleşuv, ca un foc, stă să ardă.
El şade ascuns în desişul stufos,
I-e aripa frântă, căzut este jos,
Încearcă să zboare, de schije-i lovit.
"Se-apropie",-şi spune, "obştescul sfârşit".
De veghe, în munte, ani mulţi a rămas,
Trăieşte-n tăcere şi ultimu-i ceas.
Încearcă să zboare, măcar de-ar scăpa,
Dar rana îl doare, aripa i-e grea.
Rănită, acvila, se-aprinde-n pustiu –
O flacără vie, un suflet zglobiu,
Se zbate în moarte – un fulger, o stea,
Se-aşează tăcut peste inima mea.
Tezaurul şade sub ghearele ei...
Săgeţi se rotesc... Îmi sunt umerii grei.
Povara iubirii de neam şi pământ
Se scurge prin mine. Sunt lut de cuvânt...
Acvila cu pene de aur se zbate,
O chem – legământ înainte de moarte.
Ni-i aripa minţii altar şi tezaur.
Ne-aşteaptă acvila cu pene de aur.
Pustie e lumea, ea zace zdrobită
De glonţele morţii; nimic n-o alintă...
E-un munte de flăcări; spre cer se înalţă
Acvila rănită, cu sete de viaţă.
O ultimă strofă mai plânge-n priviri,
Un dor de-nălţime şi-un dor de iubiri.
Doar brazii, jelanii, pe creste revarsă,
Acvila e-n Ceruri, acvila e-acasă!
Eroi ai luminii, veniţi la vânat,
Un vultur ne cheamă în munţi de bazalt.
Un vultur cu pene de aur roteşte...
Veniţi să vânaţi, să simţiţi româneşte!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!