Te-a ales, pe tine, Ană!

Căutând printre creştine o soţie devotată,
Cu-o zeiţă comparată, Ană, te-a ales pe tine
Pururi să îi fii mireasă. Şi-ntr-o zi de veselie
Ai dat Cerului simbrie poposind în a Lui casă.

Nu ţi-ai încălcat cuvântul de a-i fi etern supusă,
Cu o dragoste nespusă, respectat-ai legământul.
Ţi-a fost rege, ţi-a fost mire, stăpân pe al tău destin,
Doi iubiţi într-un cămin, cerând drept la fericire.

Îmbătat de-a ta prezenţă, ţi-a şoptit că-i eşti icoană,
În inimă suverană... L-ascultai cu inocenţă...
Ai crezut că niciodată răul nu te va atinge,
Sufletul că nu-ţi va frânge cu dorinţa vinovată.

Dar un vis de preamărire nici în somn nu i-a dat pace,
Gândul vrând să i-l îmbrace cu dorinţa de zidire.
Pentru a-şi urma destinul şi a construi cetatea,
A simţit că puritatea îşi va mistui suspinul.

Ană, iar vei fi aleasă! Chiar de-n pântec pruncu-ţi plânge,
Lacrimi vei scălda în sânge, vorba nu-ţi va fi-nţeleasă!
De ce n-ai crezut furtuna ce-a trimis-o Dumnezeu
Tot înaintând mereu, alergând precum nebuna?

Dacă poţi, azi schimbă drumul făcând calea înapoi,
Crede ploaia ce-n şuvoi spune că te-aşteaptă scrumul!
Iar de vrei ca mănăstirea patima să ţi-o primească,
Ajută-l să o clădească, dar nu-ţi accepta zidirea!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!