Sunt dimineţi tulburi

Ioana Maria, sunt dimineţi tulburi
când ceva rău trebuie că s-a întâmplat în lume,
nori obositi şi murdari acoperă cerul
şi păsările trec prin aer, umede.

Într-o astfel de dimineaţă, Ioana Maria,
după ce toată noaptea cerul fusese sfâşiat de fulgere
şi eu de ghiare lăuntrice, ascuţite şi fără milă
am venit la tine şi ţi-am spus:
e un lucru în lume, Ioana Maria,
pe care numai tu trebuie să-l ştii
ca şi plânsul acestei dureroase dimineţi.

Tu ai ascultat, Ioana Maria,
erai atunci frumoasă şi tristă
şi plângeai încet
pentru acelaşi lucru.

Şi când am ieşit pe urmă în stradă
am aflat că prietenul nostru, aviatorul
murise în dimineaţa aceia atât de chinuită;
şi noi eram trişti şi plânşi, Iona Maria,
şi pentru prima oară prieteni;
mergeam pe străzi îmbrăcaţi în fulgarine
şi tu aveai în mână un buchet mare de liliac.

Era o dimineaţă de primăvară, Ioana Maria.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!